Cauta Doctori

Ginecologie

ginecologie_img1Ginecologia este o specialitate chirugicala care se ocupa cu bolile sistemului reproductiv feminin (uter, vagin, ovare). Policlinica Petros furnizeza o paleta larga de investigatii diagnostice in specialitatea ginecologie: analize de laborator, histerosalpingografie, ecografie endovaginala si abdominala, colposcopie. Examenul citologic vaginal si mamografia sunt examenele de baza in screeningul cancerului de col si cancerului mamar, cele mai frecvente cancere din randul populatiei feminine.

CONSULTATIA GINECOLOGICA

Consultatia ginecologica este un pas obligatoriu in existenta femeii. Vizita la medicul ginecolog va insemna, in general, un examen al pelvisului, recoltarea pentru testul Babes-Papanicolau si analiza secretiei.

Odata cu aparitia primului ciclu menstrual si cu inceputul transformarilor legate de pubertate, adolescentele trebuie sa mearga la ginecolog. Chiar daca nu au avut contact sexual, ele au cu siguranta intrebari in legatura cu sexualitatea lor, cu felul in care trupul li se schimba cu fiecare zi.

O adolescenta corect informata va putea face cele mai bune alegeri in ceea ce priveste viata ei sexuala, va sti cum sa previna sarcini nedorite si sa se pazeasca de boli cu transmitere sexuala. In plus, o relatie de incredere si un dialog real cu medicul ginecolog o vor pregati pentru viata ei de femeie adulta. Daca sunteti mama unei fete adolescente, incurajati-o si insotiti-o (daca doreste) la prima ei consultatie ginecologica.

Odata ce ati devenit activa din punct de vedere sexual, este recomandat sa va faceti testului Babes-Papanicolau anual pana la varsta de 30 de ani. Dupa ce ati depasit aceasta varsta si ati avut deja 3 teste consecutive cu rezultate normale, puteti face consultatia din 3 in 3 ani. Testul Babes-Papanicolau are rolul de a depista cancerul de col uterin. Efectuarea cu regularitate a testului inseamna descoperirea precoce a acestei afectiuni si, in consecinta, sanse mult mai bune in tratarea ei cu succes.

 

Exceptand acest control anual obligatoriu, adresati-va ginecologului daca apar urmatoarele situatii:

 secretii vaginale anormale sau persistente;
 tulburari ale ciclului menstrual (cantitate foarte mare sau foarte mica, ciclu neregulat, sindrom premenstrual accentuat);
 sangerari dupa contactul sexual sau intre doua cicluri;
 posibilitatea existentei unei eventuale sarcini;
 simptome sau tulburari legate de organele sexuale.

Cand vine pacienta la mine pentru prima data sa-i confirm faptul ca este gravida, evident prima reactie este de bucurie; apoi pe masura ce trece timpul si momentul mult asteptat al nasterii copilului se apropie, apar si temerile legate de cum se va desfasura travaliul, cum va resimti contractiile? Oare va fi exact asa cum a povestit o prietena ca doare ingrozitor?

 

De ce doare pe parcursul unui travaliu? In general, daca ne doare ceva, imediat facem presupunerea ca ceva nu functioneaza bine in organism. De data aceasta situatia este altfel. Durerile din timpul travaliului sunt cauzate de contractiile uterine si de dilatarea graduala a colului (colul este orificiul uterului; el trebuie sa se dilate 10 cm). Contractiile vin si pleaca, au o perioada de crestere in intensitate, apoi de platou si apoi de scadere in intensitate. Intre contractii exista pauza, ceea ce permite organismului sa se odihneasca. Contractiile vor creste treptat in intensitate, ceea ce permite femeii sa se obisnueasca cu ele.

 

Ocitocina este hormonul care stimuleaza contractiile uterine. Se elibereaza in organism in timpul travaliului. Sunt cativa factori care ajuta ca acest hormon sa se elibereze si ca travaliul sa decurga de fapt cat mai usor: nasterea sa aibe loc intr-un mediu placut, sotul sau o ruda apropita sa fie alaturi de gravida, ajuta mult daca gravida a participat la cursuri antenatale, exercitii de respiratie, masajul si nu in ultimul rand increderea in personalul medical care asista nasterea, medic si moasa.

 

Tehnici de relaxare, de respiratie: de multe ori m-am confruntat cu paciente care in travaliu sunt speriate si incep sa respire foarte repede si superficial sau dimpotriva isi blocheaza respiratia: total gresit. Nu facem decat sa obosim, sa ne tensionam musculatura si sa accentuam de fapt senzatia de durere. Daca aplicam tehnicile de respirat, musculatura se va relaxa, mama si copilul vor primi oxigenul de care au nevoie. In general cursurile prenatale le invata pe viitoarele mamici aceste tehnici. Daca nu ati participat la cursuri nu este o tragedie, moasa si medicul care asista va vor indruma cum sa faceti, doar trebuie sa ascultati.

 

Masajul: masarea spatelui in timpul travaliului reduce durerea, stresul si anxietatea gravidei si nu in ultimul rand implicarea partenerului de viata in masaj influenteaza pozitiv gravida pe parcursul travaliului.

 

Pozitii confortabile:urmatoarele pozitii le puteti lua in considerare pentru a vedea care va este de ajutor: aplecata peste scaun; plimbarea prin camera; miscarea rotativa a bazinului (belly dancing); asezata pe o minge de nastere; in picioare si sprijinita de un perete sau sprijinita de partenerul de viata.

 

Anestezia epidurala: medicul anestezist foloseste un ac cu care se monteaza la nivelul coloanei, in zona lombara, un tub foarte fin prin care se va injecta substanta care va diminua intensitatea contractiilor. Avantajele acestei anestezii sunt: majoritatea nu vor mai simtii durerile, daca este nevoie de sutura dupa nastere nu mai aveti nevoie de alta anestezie. Dezavantajele sunt date de: se monteaza cand este o  dilatare de 3-4 cm, este nevoie de timp sa se monteze, s-ar putea sa nu simtiti o diminuare totala a durerilor, trebuie sa stati in pat sa fie monitorizat permanent copilul, s-ar putea sa aveti nevoie de ajutor la expulzia copilului sau chiar sa se opreasca anestezia pentru a simti contractiile sa stiti cand trebuie sa impingeti.

 

Adevarul este ca nasterea unui copil este un miracol, ca fiecare femeie isi traieste propriul miracol; cred cu tarie ca daca ne informam corect, ca daca pastram o gandire pozitiva, aceasta experienta poate fi ceva minunat.